vineri, 1 februarie 2013

Cum sa te aperi de javrele de pe strada

Ştim cu toţii că este imposibil să nu dăm de câini vagabonzi pe străzile oraşelor din România. Mulţi dintre ei sunt agresivi, ce atacă în haite şi rănesc personele care trec prin zona lor şi care nu au cu ce se apăra. Ba chiar au fost cazuri când au fost şi ucise persoane.

Până când autorităţile din România, ce par depăşite de situaţie, vor rezolva problema maidanezilor, trebuie să ne apărăm noi cum ştim mai bine de aceste animale.

Specialiştii în dresajul canin ne sfuiesc ca, atunci când suntem atacaţi de un câine sau o haită, să nu rămânem pe loc, ci să avansăm. Indicat este să nu avem un contact vizual cu animalul.

Dacă câinele nu vrea să renunţe, trebuie să-l intimidăm strigând la el sau prefăcându-ne că luăm ceva de jos şi să aruncăm înspre el. În mare parte această tactică cu aruncatul dă roade şi ne scapă de furia câinelui.

Nu încercaţi să fugiţi, păstraţivă stăpânirea de sine, pentru că animalul simte că ne este frică şi atunci ne va ataca.

Multe persoane ce le este frică de câini, poartă după ei bobiţe pentru animale pe care le aruncă atunci când sunt atacate de maidanezi.

Foarte eficiente sunt spray-urile paralizante sau cele speciale împotriva câinilor, dar şi aparatele speciale care emit ultrasunete ce deranjează animalul şi îl determină să plece.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...